miercuri, 29 octombrie 2008

Stilul Emo: Depresia ca mod de viata



Sinuciderea Andradei Alexandra Mocanescu, care la numai 12 ani si-a pus capat zilelor aruncindu-se de la etajul 10, atrage atentia opiniei publice romanesti asupra unui curent cu mare priza la adolescenti, mai ales la cei introvertiti si inadaptabili.
Predispusi la stari depresive, adeptii acestui curent si stil de viata sint retrasi, iar termeni cum ar fi "comunicare", atit de des folosit in ultimul timp in "cultura corporatiilor", nu inseamna nimic pentru ei. Lumea interioara in care se refugiaza - atit de intunecata si melancolica incit, prin comparatie, l-ar putea face pe Bacovia sa treaca drept optimist - pare a fi desprinsa din benzile desenate japoneze, ale caror personaje au constituit sursa de inspiratie pentru "look-ul emo". Par vopsit in negru intens (uneori si cu adaosuri de alte culori, daca nu sint naturale) si tuns in scari, breton asimetric, haine negre si lalii (desi nici baietii, nici fetele, nu poarta pantaloni largi), piercinguri si incaltari informe - pe scurt, aceasta ar fi "uniforma emo", pentru ambele sexe. Curentul emo se afla azi la "cel de-al treilea val", inceput odata cu secolul. Stilul emo a aparut insa in anii '80, in Washington D.C., capitala federala americana, ca un subgen al stilului muzical punk rock - un gen mai ales de underground. Mai exact, a evoluat din subgenul hardcore punk, la origine numindu-se "emotional hardcore". Pe scurt, emo, pentru ca "aducea in prim-plan emotivitatea"... De la punkul "mainstream", aparut in anii '70 in periferiile Londrei si ale altor orase britanice, curentul emo a preluat tendintele autodistructive. "Distrug lumea incepind cu propria mea persoana" era motto-ul punkerilor britanici de acum trei decenii si mai bine... Nici adeptii stilului de viata emo nu se iubesc prea mult: se sinucid adesea doar "pentru a demonstra ceva". Sau in urma unei depresii, cum a fost cazul Andradei, care fusese parasita de iubitul ei cu patru ani mai mare. Dar sa le dam cuvintul chiar lor - reproducem in continuare un citat de pe siteul Emo-Kids.ro: "De multe ori, aceste persoane au tendinta sa se urasca, sa se considere inferioare celorlalte persoane, sa fie extrem de aspre cu ele insele, toate acestea, culminind, uneori, cu tentative de sinucidere. Aceasta stare se manifesta in perioada adolescentei... cind tinerii, incercind sa se regaseasca, au sansa sa se simta frustrati". Mai degraba nesansa...


Niciun comentariu: